Ultima zi din viata ta nu e niciodata mai sumbra decat altele... E la fel... Are aceleasi gaguri, aceeasi rutina de micul dejun, de spalat... de fredonat nu stiu ce melodie.. sau zambetul cand iti aduci aminte de nu stiu ce prostioara. Nu te trezesti pur si simplu cu draperii negre si lumanari la cap. Si nimeni nu te priveste compatimitor. Ba poti auzi critici si reprosuri la fel ca inainte. Poti fi ocarat, dispretuit sau admirat si iubit. E o zi normala, chiar fericita... si cine poate nega, cine poate aduce argumente ca ar putea fi printr-o realitate cea mai frumoasa zi... din viata ta. Nu... nu e o zi completa de 24 de ore. E adevarat. Poate fi o zi scurta, concisa... la subiect. Si mai poate fi o zi in care norocul nu te mai ocoleste asa cum a facut-o mereu. Se opreste in fata ta si nu mai pufneste ironic in ras cand iti vede chipul, asa cum o facea mereu... ci isi intinde generos mainile sa te imbratiseze. Poate fi de asemenea o zi in care destinul se aseaza pe scaun ganditor... clatina din cap si iti spune cu argumente intelepte ca nu se poate numi fatal. Parca tot ce te ocolea pe parcursul intregii vieti vine acum sa te imbratiseze. Simti caldura in suflet...
Fericirea isi lasa manusile la tine pe masa...se apropie si iti deseneaza un zambet...
Speranta deschide usa si iti sterge o lacrima de autocompatimire din coltul ochiului.
Azi privesc cu alti ochi... si sunt pentru prima data fericita.. norocosa.. plina de speranta... Le am pe toate in aceeasi incape..
4.30 AM
Cand o masina trece pe strada... farurile ei strecoara raze de lumini prin jaluzele si iti lumineaza chipul. Il mangai cu varfurile degetelor. Mainile mele deseneaza conturul invizibil... creeaza forme noi, iti deseneaza un zambet si iti preseaza conturul buzelor. Iti mangaie barbia... Acum e bezna completa, eu stau aproape... foarte aproape de tine... iti simt respiratia dar nu vad nimic. Il privesc cu mintea mea.. iti vad ochii inchisi, obrajii si buzele. Tot ce am pe lume... tot ce e al meu si ce imi aduce bucurie... In noaptea asta a inceput o noua etapa din viata noastra.. Am devenit o singura persoana, am lasat trecutul in urma, am luptat pentru prezent.. gandindu-ne la viitor..
5.30 AM
Tu inca dormi.. Ma aplec sa citesc randurile scrise de mana pe o bucata de hartie.. sunt cu obrazul lipit de geamul rece si cu coatele pe pervaz. E noapte... si abia vad sa citesc... scriu, aproape fara sa vad. Trebuie sa ma intorc si vreau sa citesti in timp ce sunt plecata. Lipsesc doar putin... plec sa iti cumpar ceva special, ceva frumos care sa iti umple inima de fericire cand te trezesti... Sa luam micul dejun, in bucatarioara noastra luminoasa.
6.15 AM
Te sarut.. pe frunte, apoi prelung pe buze... ma imbrac si dau sa ies pe usa... ma intorc, te privesc iarasi. Cu drag... de unde naiba sa stiu... ca pentru ultima data. Mi s-a adus la cunostinta abia dupa. Azi e ziua in care minutele sunt mai pretioase... cobor scarile si ma opresc la fiecare etaj... La unul din ele tin minte ca m-am oprit cu gandul si presimtirea inexplicabila ca as vrea sa urc sa te mai sarut o data... Apoi zambesc la asa o copilarie, doar ma intorc in doua ceasuri.
7.20 AM
Deja e ziua de-a binelea.. Merg pe jos o bucata de drum pentru ca sunt locurile pe care le stiu asa de bine de mica. E aproape straniu ca nu e nici tipenie de om... stiu ca nu am fost demult pe aici... de foarte mult timp.
Sunt cladiri noi... e santier in lucru, pamantul e alb si soarele de dimineata ma izbeste in priviri, trec printre niste grilaje si cofraje imense.. Cred ca visez... si orizontul e alb... nu are cum sa fie asa de mare.. doar cladirea.. ce se va construi... oare visez... si e totul asa de incremenit.
E ridicol totul... Nu imi mai amintesc brusc unde vroiam sa merg. Cred ca am uitat tot. Dau sa o iau in stanga si trec pe sub picioarele arcuite din fier si ma orbeste pamantul alb in lumina soarelui. Cand dau sa cobor putin panta aud un huruit in spatele meu si simt ceva greu... nespus de greu ce ma apasa in spate. Deschid ochii si incerc si ma cuprinde o panica.. pentru ca imi dau seama ca e un brat de fier... ce ma striveste de beton. Incerc sa ma strecor dar e prea tarziu. Cred ca visez.. Bratul de metal nu e suflet sa simta nici creier sa gandeasca. E doar o masa gigantica de sute de tone si imi simt pieptul izbit de pamant. Mainile mi-s intinse cu palmele in jos si presiunea e aproape insuportabila. Bratul ma striveste.. iar eu incerc sa imi dau seama daca visez sau nu...
Nu e.. Realitate. Imi aud coastele cum troznesc, atat de tare ca imi zdruncina timpanele... si urechile mi se umplu de o presiune de nedescris. Sangele imi curge din nas.. gura pe piept si la vale... pe betonul incins... Mintea imi deruleaza ultimele imagini... si se blocheaza pe chipul tau.. chipul tau...
Albul ma inconjoara si.. e vis ce naiba.. Trebuie sa ma trezesc.
Vreau sa iti mai vad inca o data chipul.. Vreau sa iti mai spun odata te iubesc.. Vreau sa iti mai aud glasul... doar odata... doar putin. Cat de mult poti sa-mi lipsesti.. Te iubesc.
By: Zzy.. ( I love you! )
Fericirea isi lasa manusile la tine pe masa...se apropie si iti deseneaza un zambet...
Speranta deschide usa si iti sterge o lacrima de autocompatimire din coltul ochiului.
Azi privesc cu alti ochi... si sunt pentru prima data fericita.. norocosa.. plina de speranta... Le am pe toate in aceeasi incape..
4.30 AM
Cand o masina trece pe strada... farurile ei strecoara raze de lumini prin jaluzele si iti lumineaza chipul. Il mangai cu varfurile degetelor. Mainile mele deseneaza conturul invizibil... creeaza forme noi, iti deseneaza un zambet si iti preseaza conturul buzelor. Iti mangaie barbia... Acum e bezna completa, eu stau aproape... foarte aproape de tine... iti simt respiratia dar nu vad nimic. Il privesc cu mintea mea.. iti vad ochii inchisi, obrajii si buzele. Tot ce am pe lume... tot ce e al meu si ce imi aduce bucurie... In noaptea asta a inceput o noua etapa din viata noastra.. Am devenit o singura persoana, am lasat trecutul in urma, am luptat pentru prezent.. gandindu-ne la viitor..
5.30 AM
Tu inca dormi.. Ma aplec sa citesc randurile scrise de mana pe o bucata de hartie.. sunt cu obrazul lipit de geamul rece si cu coatele pe pervaz. E noapte... si abia vad sa citesc... scriu, aproape fara sa vad. Trebuie sa ma intorc si vreau sa citesti in timp ce sunt plecata. Lipsesc doar putin... plec sa iti cumpar ceva special, ceva frumos care sa iti umple inima de fericire cand te trezesti... Sa luam micul dejun, in bucatarioara noastra luminoasa.
6.15 AM
Te sarut.. pe frunte, apoi prelung pe buze... ma imbrac si dau sa ies pe usa... ma intorc, te privesc iarasi. Cu drag... de unde naiba sa stiu... ca pentru ultima data. Mi s-a adus la cunostinta abia dupa. Azi e ziua in care minutele sunt mai pretioase... cobor scarile si ma opresc la fiecare etaj... La unul din ele tin minte ca m-am oprit cu gandul si presimtirea inexplicabila ca as vrea sa urc sa te mai sarut o data... Apoi zambesc la asa o copilarie, doar ma intorc in doua ceasuri.
7.20 AM
Deja e ziua de-a binelea.. Merg pe jos o bucata de drum pentru ca sunt locurile pe care le stiu asa de bine de mica. E aproape straniu ca nu e nici tipenie de om... stiu ca nu am fost demult pe aici... de foarte mult timp.
Sunt cladiri noi... e santier in lucru, pamantul e alb si soarele de dimineata ma izbeste in priviri, trec printre niste grilaje si cofraje imense.. Cred ca visez... si orizontul e alb... nu are cum sa fie asa de mare.. doar cladirea.. ce se va construi... oare visez... si e totul asa de incremenit.
E ridicol totul... Nu imi mai amintesc brusc unde vroiam sa merg. Cred ca am uitat tot. Dau sa o iau in stanga si trec pe sub picioarele arcuite din fier si ma orbeste pamantul alb in lumina soarelui. Cand dau sa cobor putin panta aud un huruit in spatele meu si simt ceva greu... nespus de greu ce ma apasa in spate. Deschid ochii si incerc si ma cuprinde o panica.. pentru ca imi dau seama ca e un brat de fier... ce ma striveste de beton. Incerc sa ma strecor dar e prea tarziu. Cred ca visez.. Bratul de metal nu e suflet sa simta nici creier sa gandeasca. E doar o masa gigantica de sute de tone si imi simt pieptul izbit de pamant. Mainile mi-s intinse cu palmele in jos si presiunea e aproape insuportabila. Bratul ma striveste.. iar eu incerc sa imi dau seama daca visez sau nu...
Nu e.. Realitate. Imi aud coastele cum troznesc, atat de tare ca imi zdruncina timpanele... si urechile mi se umplu de o presiune de nedescris. Sangele imi curge din nas.. gura pe piept si la vale... pe betonul incins... Mintea imi deruleaza ultimele imagini... si se blocheaza pe chipul tau.. chipul tau...
Albul ma inconjoara si.. e vis ce naiba.. Trebuie sa ma trezesc.
Vreau sa iti mai vad inca o data chipul.. Vreau sa iti mai spun odata te iubesc.. Vreau sa iti mai aud glasul... doar odata... doar putin. Cat de mult poti sa-mi lipsesti.. Te iubesc.
By: Zzy.. ( I love you! )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu