Nu pot schimba lumea, mi-e imposibil.. Eu sper sa pot schimba macar o bucatica din ea.. In schimb, pot schimba visele..
Mi-am dorit candva sa-mi urasc inima. O iluzie m-a facut sa vreau sa ranesc din nou. Am ranit din adancul ochiilor mei.
Asta pentru ca m-am nascut greu. Atat de greu mi-am dezlipit aripile.. atat de greu am parasit pantecele mamei.. simteam ca lumina nu-mi va aduce fericire. Dar mama isi dorea sa-mi sarute chipul murdar de lacrimi si sa-mi asculte bataile puternice ale inimii de teama.
In ochii ei mi-am ascuns speranta si nadejdea.. si m-am nascut.. A fost singura clipa cand ea a atins maximul fericirii si si-a uitat durerea.
Tarziu, dar nu prea tarziu.. l-am intalnit pe el.. facandu-l sa simta aceleasi sentimente avute de mama la nasterea mea.
A doua oara m-am lasat nascuta, dezbracandu-ma de vechile amintiri si de visele cenusii.
M-am nascut in prezenta ta si din tot ceea ce insemni tu. Chiar eu m-am imbracat cu privirea lunii zambitoare din noaptea de inceput de toamna, daruindu-ti sufletul meu sa-l ti strans doar pentru tine.
De atunci ma hranesc doar cu iubire si vise cu noi. Uneori imi mai sterg crestetul de praf de stele sau lacrima din coltul ochiului drept si ma doare putin crestetul de apasarea norilor.
Erau momente cand imi era frig, cand umblam desculta si cu sufletul gol prin raceala noptii. De fapt atunci imi rapea iubirea, dar ma multumeam cu caldura de a doua zi.. parea ca o mila seaca a unei mame ca isi paraseste copilul.. Si doare caderea de pe culmea iubirii, asa cum doare plecarea trenului din gara, plin cu soare, luna, stele, caldura, iar indepartarea lui tot mai mult imi strange pieptul in dreptul inimii.
Incepi sa pleci uitandu-mi zambetul si ochii plini de lacrimi..
Apoi. Incepi sa vi aducand un de bagaj zambet si fericire.. si incep sa nasc iar.. si iar.. si iar..
Azi-noapte visele noastre au stat ascunse pe fata nevazuta a lunii..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu