Îți scriu acum aceste gânduri chiar dacă aparent distanța ne separă. Spun aparent pentru ca comunicarea dintre noi face sa ne simtim mereu aproape unul de celalalt.. Stiu ca distanta de acum este minuscula pe langa cea care va fi, dar increderea pe care ti-o port imi da speranta.
Speranța unui trai mai bun, nevoia de a ajuta familia dar și vraja unei lumi visate altfel, te impinge pe calea pribegiei prin lume.
Ești tânăr și preocupările sunt multe. Știu că momentan nute bucuri de tot ce-i frumos, dar faci cât poți mai mult din ceea ce ți-e dat să realizezi.
Iti vei realizatot ceea ce ti-ai propus pentru ca esti puternic, pentru ca ai incredere in tine, pentru ca stii exact ce vrei si nu va trebui sa-mi faca vreodata griji pentru tine. Vei fi bine!Nu uita că nicicând nu ești singur! Cineva este aproape de tine deși poate stă departe.Nu uita niciodata ca indiferent de caile pe care viata ne duce vei fi mereu in inima mea..
Azi, mai mult decat ieri sau alaltaieri mi-am dorit sa-ti ofer o imbratisare asa cum nu ai mai primit.. Traiesc cu speranta ca intr-o zi o voi face.. si nu ziua imi va face imbratisarea neobisnuita , ci imbratisarea va face ziua neobisnuita.
Nu pot spune ca iti doresc ceva anume.. pentru ca lucrurile importante le ai.. intelepciunea, bunatatea, gandirea, sinceritatea si maturitatea mai mult decat necesara.
Stii bine ca esti mereu tu însuți și faci așa cum simți.
Se spune ca a crește însemnă a suferi, dar eu consider ca asta depinde numai de tine. Refuz sa repet acelasi “La multi ani!” lipsit de farmesc, nu de el este nevoie.. este nevoie doar de sanatate.. doar ea iti vor face ani din viata nenumarabili, dar nu si interminabili..
“Scrisoarea” mease termina aici, dar cuvintele mele catre tine nu..
… Nu ştiu cum sa încep.. de ceva vreme încerc sa găsesc un titlu si un început.. Am în schimb un cuprins.. si sper ca pe parcursul acestor randuri sa găsesc si un sfarsit..
În principiu îmi e greu sa spun un simplu “La mulţi ani ! “, asta pentru ca pe mine mă face sa mă simt prost. Cand ţi spune “La mulţi ani ! “ nu poţi răspunde decat cu “Multumesc ! “, dar dacă îţi spune orice altceva simţi nevoia sa completezi..
Ţie,îţi spun si îţi doresc sa cresti.. sa începi sa înveţi din greşeli, sa gandesti ca pană azi viaţa ta a fost doar o experienţa , poate, mai puţin plăcută, dar pe care ai ales-o, iar de azi vei ştii sa faci alegeri ceva mai bune.
Îţi doresc sa înveţi, sa înveţi ca nu exista prieteni si numai ai nici măcar rude, ca toţi cei din jurul tău sunt doar cunoştinţe mai bune sau mai puţin.
Vreau sa uiti.. sa-ti uiti trecutul, sa-ti trăieşti decent prezentul, sa afli intr-un final ca de ceva vreme mergi singur prin viaţa, si e cazul sa te trezeşti la realitate..
Nu as fi dorit sa-ti privesc ochii si sa-ti rostesc aceste cuvinte, pentru ca ti-ar fi intrat pe o ureche si ti-ar fi ieşit pe alta.. Asa eşti tu.. asculţi si apoi uiti..
Nu mi-ai demonstrat niciodată ca poţi face o schimbare, dar eu tot mai sper.. si voi spera pană în ultima clipa din viaţa.. pentru ca potenţial exista.
Închei aici, dar nu fără a da o explicaţie.
Am ales sa public aceste randuri, in speranta ca din cand in cand le vei citi si vei încerca.
Stiai ca zilele “obisnuite” nu sunt deloc obisnuite ? Ca ceea ce iti pare tie normal este defapt cu totul anormal ?
Stiai ca fiecare zi are ceva cu totul special si tu poate nici nu-ti dai seama ?
Stiai ca sufletele care traiescfiecare zi ca si cum ar fi ultima sunt mai fericite ?
Poate ca stiai.. dar zilele mele nu stii cum sunt..
Azi.. este o zi cu totul neobisnuita.. azi imaginatia imi joaca feste..
Inima imi joaca feste..
Memoria imi joaca feste..
Si nu.. am trecut de mult de 1 aprilie..
Azi.. din coincidenta sau nu m-am intors acolo unde am trait cele mai frumoase clipe din viata.. acolo unde m-am simtit femeie.. acolo unde m-am simtit privita si nu am plecat capul.. acolo unde am tremurat pentru prima data de emotie si fericire..
Capitala azi pare linistita..
“Urmeaza statia D2, cu peronul pe partea stanga.”
La auzul acestor suntele am impresia ca toti isi intorc privirea spre mine..
Clachez.. “Unde merg ?”.. “Merg acasa!”..”A cui casa ?”.. “Nu stiu.. acasa..”
Caldura.. O inima ce pulseaza apa, sta parca sa-mi iasa din piept.. Imi duc mana la inima.. am ciudata senzatie ca daca nu o tin o sa cada.. nu cumva a cazut de ceva vreme ?
Respir din ce in ce mai greu.. Ma simt in vid.. Si totusi.. pare sa nu ma deranjeze asta cel mai tare..
Se deschid usile.. ies repede si incep sa alerg catre scari de teamaperonului gol..
Ma impiedic.. Raman la pamant.. privind peronul.. “Unde s-au dus amintirile mele ?..
Ma ridic.. ma scutur de praf.. imi duc mana la nas.. sange..
Aerul de afara pare sa opreasca sangerarea.. “Nu-i nimic.. sunt capabila sa ajung acasa si asa.. “
Ma opresc in fata unei florarii.. Mirosul de crini imi alina caile nazale.. si totusi privirea mea era atrasa de lalele..
“ – Vreau si eu un buchet de lalele.
- Cate sa fie?
- 6 ! Toate albe.
- Pentru cine ?
- Pentru mine..
Mi-am luat florile.. simteam cum privirea mirata a vanzatoarei ma masura..
Caut o banca.. pe care ma asez.. Imi simteam corpul greu.. Am ramas cu ochii atintiti la florile de pe genunchii mei..
- Lalele albe ? Exprima puritatea..
- Si simplitatea.. si sinceritatea..
- Ochii dumneavoasta, exprima tristetea..
-Iar ai dumneavoastra, increderea..
Domnul care s-a asezat langa mine a continuat sa-mi vorbeasca.. dar ma simteam mult prea obosita sa-l ascult.. mi-am luat florile si am pasit usor de parca uitasem unde merg.. Am gasit un magazin in care am intrat si mi-am cumparat 4 lumanari.. nu stiu de ce.. dar am simtit ca asta trebuie sa-mi cumpar..
6 lalele.. si 4 lumanari.. zambesc.. “Cred ca sunt nebuna!” Ridic buchetul si miros lalelele zambind intes.. Vreau sa traversez… Caut o trecere de pietoni si pornesc pe ea, mandra.. Imi ridic privirea.. Semaforul pentru pietoni.. ROSU.. Timpanul imi e iritat de sunetul unui claxon…
