marți, 26 ianuarie 2010

Monolog..


Ai colorat parul meu cu degetele-ti tremurande. Mi-ai colorat buzele cu muscaturi dulci, insetate de viata. Mi-ai colorat moartea cu viata si nemiscarea cu emotii. Mangaind paginile goale, mangaia inima.Cu zambetul tau ai scris pe piele mii de scrisori ce se vor pierde la prima ploaie..

si cate ploi au fost.. si prin cate ploi am trecut fara umbrela..

Un zambet un pic trist. Acum nu mai e asa. Nu? Acum e pictat. E colorat. Iti canta pleoapele un cantec la pian si tu incerci sa canti cu ele. Si ma absorbi in privirea-ti iubitoare mereu si mereu.

Ma gandesc la pagini rupte si la cioburi, la inceput si unde am ajuns. Fara sa trag o linie. Doar un fluviu de imagini si sunete si emotiile create de ele.

Si cand zic rupte inseamna ca le-am rupt..

E ca un film mut. De fiecare data cand spun “te iubesc” o spun cu tot cu aceste cutii muzicale, cu amintirile, cu imaginile, cu melodiile, cu scrisorile, cuvintele, imprejurarile si bataile de inima. De fiecare data cand pasesc o fac cu trupul si cu sufletul deodata. Neputand sa le despart imi ghidez alegerile vietii in functie de amandoua si niciodata de una separat.

Nu pot avea grija sa nu ma ranesc pe drum pentru ca sunt mai mult atenta la ceea ce simt in timp ce merg, decat la drumul in sine. Suna egoist nu-i asa?

Mereu am fost..

Sa scrii.. sa imi scrii pe trup cuvinte multe si sa mi le canti la ureche in soapta in timp ce eu plang de dor.. Durere surda, durere fara eclipsa.

Sa nu-mi mai scrii..

Zile ce trec precum filmul pe care-l schimbi la aparatul foto. Film ce se ruleaza neatent si se pastreaza pentru a fi developat. Sepia chipurilor mai intai intunecate, apoi rosii, apoi.. doar chipuri.

Film pe care noi l-am inventat..

Maine ...si maine te voi iubi,mereu,mai mult decat azi. E ca un secret. Soptesti. Visezi. Apunem ca sa rasarim. Si rasarim ca sa cuprindem in interior tot ce poate incapea intr-o inima de copil.

Te voi iubi, dar nu ma voi indragosti..

Speranta si viitorul numai sunt ingropate sub un munte de „greseli si regrete”. Si stii de ce? Pentru ca am invatat sa invat din ele..

Tarziu.. dar am invatat..

Un comentariu:

Anonim spunea...

"De fiecare data cand pasesc o fac cu trupul si cu sufletul deodata. Neputand sa le despart imi ghidez alegerile vietii in functie de amandoua si niciodata de una separat. Nu pot avea grija sa nu ma ranesc pe drum pentru ca sunt mai mult atenta la ceea ce simt in timp ce merg, decat la drumul in sine."
m-ai impresionat, o sa mai trec pe la tine